Motto – Uneori cuvintele mele îți zgârie inima ca o pereche de cătușe


Am impresia că în fiecare noapte ne iubim în aceeași targă
Și că suferim de o maladie cunoscută doar de noi doi
4 poeme absurde o poartă pe brațe
Mai târziu pare o poveste de dragoste spusă de un medic
Spectatorilor bolnavi de pe margine
De fiecare dată îți pliez zâmbetul într-un evantai
Ca un medicament administrat regulat
De multe ori simt cum încolțești în mine
Ca o pânză care-mi acaparează insomniile
Umbra unei fantome care mă ține treaz
Nu mai pleca așa devreme
Și azi ai uitat să-mi împrumuți respirația ta

Posibil refren
Mă încurc în părul tău lung
Ca într-o cămașă de forță

Singura formă de viață pe care o accept în preajma mea ești tu
Ca un medicament eliberat fără prescripția dumnezeului de gardă
Un siloz în care m-am înmagazinat (= transferat) cu totul
Zi de zi, celulă cu celulă, poem cu poem
În așteptarea dimineții în care plecarea ta va deveni o criză mondială

Strofă bonus, doar știi că ți-am promis-o
Săptămâna aceasta există limită de viteză în dragostea mea
Orice îmbrățișare va trece printr-un detector de obsesii