Copiii care fug pe străzile orașului meu
au gust de papanași pufoși și calzi
în damf de scorțișoară și sărat
prin coji de semințe la zâmbete

Cu fața strivită de un vis
A fost odată... nu s-ar mai povesti
Ca niciodată... de n-ar fi
copiii fug pe străzile orașului meu

Fiecare din ei duce câte un gând colorat
ascuns și condamnat să moară spre final
Copiii orașului meu sunt pașnici ca mieii puși cu gâtul pe gard
din buzunar răsare iarba

copiii cântă
un cântec simplu și dulceag
ca o aspirină scuipată în primele 3 secunde