Sunt eu:
pumnal
înfipt în pragul zilei
de jucăușa soartă
ce-și oglindește chipul
în cioburile unei oglinzi
de îndoială spartă;
sărut
așternut în palma milei
de o mamă iubitoare
pe când clipa
extaziată
îmbrăca haine de sărbătoare;
candelă aprinsă
la fereastra timpului
rătăcit în așteptare.
Zâmbetul meu
se deschide ca o floare
la poarta dorului
iar gândul meu
zidit într-un semn de mirare
colindă prin lume
deșirând firul de ață
tors de visare.
Vedeți?
lacrima încrustată ca un diamant
pe fața mea încremenită
așteaptă răbdătoare
să fie ștearsă
de uitarea ostenită.
Cine vrea
să-mi socotească zilele
să pună un bănuț
în cutia de la intrare
iar la plecare
din templul inimii mele
pe ușa din dos
să aprindă o lumânare
chiar dacă nu-mi va fi de folos
însă flacăra ei
va veghea în locul meu
clipa
și ea muritoare
ce se va naște în urma mea
înnobilând
o nouă suflare.