Am descuiat uși fermecate
cu cheia sufletului meu
și am înălțat cu visul coloane minunate
din dragoste și speranță
ca să fii protejată mereu.
Þi-am dăruit cu bucurie
forță din puterea mea
și am aprins o torță vie
din strălucirea ce încununa o stea
ca să-ți lumineze inima și calea
lungă și pe alocuri nepietruită
și să te ajute să izbutești
prin lumea pustiită
de păcate și lupte grele, sufletești,
să treci victorioasă și împlinită.

Am sperat că fiind însoțită
de al meu dor
te vei opri la mine–
cel care te așteptam
măcinat de un tumultos fior
și trăiam numai pentru tine,
dar ai trecut ca un damf amețitor
pe lângă inima mea potopită de suspine
și te-ai risipit nepăsătoare,
asemeni unui nor firav de ploaie
dincolo de nesfârșita zare,
fără ca cineva să–mi poată stinge durerea
ce m-a cuprins
și–n urma ta ardea cu vâlvătaie.