Îți respiram dulce-n spate.
Cam aceleași pietricele prinse în ghete,
aceleași tălpi de plută mâncate, aceași
tunare a sufletului prin nări se numărau
la fiecare înclinare de atlas.

Din gusturi, ca din americe- pulberi
ușoare, rotițe de plastic, nori deprimați
și capul lor ușor prea rotund
- fără noi nu se mai putea trăi în miezul
stâncii: pietre vopsite se sfărmau
la fiecare rază, colina suia smulsă din
pământ- ascultam asta în scoică,
asta plus valurile sparte de pomană,
asta plus gurile noastre: urechea fină
a unui timpan cât multe cărămizi articulate
într-un zid peste care vedeam amândoi
aceleași Americe.


Vedeam bine printre Americe.