poezia nu are pat
e vis purtat pe picioare ca boala unui îndrăgostit
chiar și când doarme plutește

câte capete atâtea păreri nu poate fi decât lozinca
unui călău

unde vedeți întuneric
acolo securea își odihnește tâmplele între perne

poate că dumnezeu nici nu ar fi atât de frumos
dacă n-ar umbla liberi
atâția proști cu diplomă

deși iuda era cel mai bine îmbrăcat apostol
nu cred că sub icoană o cravată atârnă firesc

de aceea cu poezia trebuie să poți șterge picioare
să simți propria piele găzduindu-te

cinstirea adusă nu îți este adresată
și cu cât stai mai drept cu atât semeni mai tare
cu o furcă înfiptă în bălegar

un înger e o curvă nerâvnită

numai timpul urâților e mai lung în rugăciune
decât goliciunea între două rânduri de haine
decât lumânarea între două pustii

cămășile sfinților au o singură mânecă lungă
inel de porumbel petrecut peste ambele picioare
împiedicatul nu poate uita că e om

când nu poate singur pluti plătește un altul
să ducă pe umeri piatra de moară

boala
insomnia lui