De câte ori sună poștașul
pe la ușile altora
îmi aduc aminte
că am o datorie
față de mine
iau pixul cu mai multe culori
să scriu o scrisoare figurativă
în culori calde
mă gândesc la caietele subliniate
ale școlarilor la clasă.
Pun roșu sunător
pentru cuvintele mai însemnate
mușcate de fiorul nebuniei
pun verde pentru pasajele în care
îmi exprim simțirea
albastru pentru îndatoriri
care mă leagă de viața curentă
adaug și negru pentru a înscena
mâhnirile.
Mai adaug și puțin verde searbăd
pentru a nu se uita
că inutile sunt toate
roz nu prefer niciodată
e o timiditate
până la urmă foaia iese impresionistă
muncită pe la colțuri.
Ei fluturele acesta exotic
îl împăturesc ca pe un bilet
strict confidențial
din lipsă de plicuri
aștept o ocazie
să-l înmânez personal
cui trebuie și cui are știință
să descurce labirintul nebunatec
astfel de scrisori
nu se trimit niciodată
pe căi legale și confirmate
cine își trimite poeziile de dragoste
prin poștă
am o mare datorie
față de unele cunoștințe
folosesc doar culori ce nu bat la ochi
din educație
cursurile studenților fluorescente
sunt o sfântă blasfemie
o jignire pentru delicați
primul bip de sonerie
e un semnal pentru
răvașele mele
atunci las toate
rămâne dragostea
și pixul acesta cu care
încercuiesc cuvintele rotitoare