Limba română o mestec pe limbă
silabele cromate se dizolvă lent
în esențe aromate
cu pixul pescuiesc cuvintele ritmate
din apele fonetice cu pești lingvistici
mă iscălesc cu pseudonimele neputinței
lanterna cugetării luminează
bifurcațiile opace ale unui cântec
ce se dezlănțuie într-un vacarm de sunete
eternă, speranța ternă este scoasă din bernă
zece trece într-un ochi rece ce-n lumină petrece
unu se multiplică în tot și totul este unu
scot toți dinții dracilor din iadul deziluziilor
și-n gingiile lor implantez muguri de rai.

Un ecou vast cât o catedrală
plesnește în limba care l-a creat.