te întorci purtând în port-bebe-ul atârnat de gât
rodul iubirii noastre de anul trecut

intră zeitate a fertilității întinzând spre mine patru brațe tulburii
- de soare -
două roze începute să urce
alte două palide începând deja să coboare

privești mormanul de vase
mormanul de rufe
și cărțile îngropate vraiște sub goale căni de fier
lepezi bretelele oftând apăsat de parcă ar fi elemenți de calorifer

arunci basca peste calculator îți lași părul să se reverse pe spate
îți pui la treabă sufletul cu mânecile până la nodul din gât suflecate

cum de te ține
cum de te rabdă
cum nu te înmoaie

cerul
pământul
fiecare înmugurire de ploaie

te aud moliile deodată prinde să ningă prin casă
o iarnă bizară în care îți înfigi sânii și te îmbulgărești mai frumoasă

[*] fulg de doi
[(*)] fulg de trei
[inima omului de zăpadă]
cerul șterge cu mâneca geamul îmbrățișați să ne vadă

și doar bretelele atârnă ca un leagăn în care
imitându-și părinții rodul iubirii noastre va păși curând în picioare