Pustiu asimetric




Acumulez in mine,
Uneori doar dureri ciudate,
Aproape estompate in incheietura unei maini sau in umeri
Din cand in cand imi revin,
Poate cu mai multa intensitate
Pana cînd descopar ca de fapt nu le mai pot ignora.
Plutesc, ma invadeaza inertia
Dar si prabusirea e eventuala
Ma voi scufunda într-o profunda spirala entropica.
De ce sa traiesti singur acelasi viitor de doua ori
In mine si-n afara mea,
Si privind oglinda cerului te vad.
Si-mi ingramadesc trupul în spatiul dintre irisii tai
In diferite forme ca sa-l poti mesteca,
Sa-l poti scuipa..
Ca si cand nu mai avut niciodata in tine.
Si, desi nu ti-am avut niciodata umarul,
De el, lacrimile-mi nu pot sa le desprind,
Acest pustiu asimetric
Ne transforma spaimele în dureri
Iar tu adormeai uneori
Ca intr-un cuib umed
Lasandu-ma singura in vesnicul ceas
Lasandu –ma in radacinile lacrimilor adunate in pumni
Ca-ntr-un imperiu
Mie dor…
De senzatia de vid pe care o lasai cu orice plecare
Ca si cum mereu ar fi urmat…
Sa te nasti la polul opus
Eu fara tine inaltand praguri de întuneric
Mie dor…
De bulevardele imperfecte ale inimii tale
De odaia in forma de templu
Unde am invatat de atâtea ori
Sa murim impreuna
Oare durerea naste sensul?
Oare singuratatea naste moarte?