suntem pe de-a-ntregu morți
nu trăim nimic
și totuși suflăm
facem aburi iarna
facem prunci
ca și cum am zidi noi
o catedrală a omului
în fiecare zi

suntem pe de-a-ntregu oase
ce se zbat ca niște aripi
pe cer pe pământ
pe sub piele de șarpe
și totuși nu știm
să ne privim

suntem pe de-a-ntregu dezbrăcați
ca statuile din parcuri
în timpul ploilor ne lăsăm ochii
liberi să zboare înaintea picăturilor
și totuși lumina nu ne mai găsește

suntem pe de-a-ntregu singuri
fără Dumnezeu
nu trăim nimic
ca statuile din parc
nu știm să ne privim