încerc parcă să mă apropi de oameni
desfigurat și trist
fără cuvinte, doar cu gesturi neînțelese
fie lor fie mie
trăiește în mine o lume pe care mi-o imaginez
cu un fel de oameni care recunosc fața mea acunsă acum
terfelită de neajunsuri ale sufletului, mutilată de tăcere
nu te privesc în ochi pentru că sunt neîncrezător
în imaginea pe care o privești cu nesaț și amărăciune
cu dragoste veche și rumenă de tristeți și dojană
trece timpul într-un ritm infernal
de lent
fără noi
tatuat de dimineață-n seară cu ceea ce suntem pentru
o clipă în neființa celuilalt
evident, în culori vii, lucide, neîmpărtășite
aici totul este o presupusă existență
acum schimbată, sub chiar ochii care pot fi ocoliți
sau o complicare numerologică a codului de citit inimi
eu nu pot să rostesc ceea ce m-ar putea transforma
pentru a nu mă transforma în ceea ce nu pot să fiu
și iată-mă luând forme cameleonice

azi am cumpărat o nouă speranță, azi am cumpărat un costum pentru înserare
pentru un cer plin cu stele de mare
încerc să mă ascund în oameni