Iubiti si ce nu se poate iubi,
si-mbratisati ce nu se poate-mbratisa,
asta-i puterea de-a trai,
asa fi-vom si noi frati !...

Si cei ce mor,
vor invia si ei candva,
ne vad lacrimand mereu de dor,
ne vad,astazi,chinuindu-ne cu viata !...

Soarele plange cu bulgari de foc,
si Luna tipa cu jale a pustiu,
de ce ,Doamne,-atata nenoroc,
de ce ne e,totusi,prea tarziu ?!...

Mangaiati-i pe copii,
cat ii aveti si cat mai sunt,
mai dati-le,inca,jucarii,
pana nu vom fi cu toti pamant !...

Niciodata nu-i prea tarziu un "adio!" plangand,
niciodata nu-i prea tarziu sa-nviem candva,
priviti,astazi,la esarfa fluturand,
ramas-bun,baiatul meu,fetita mea !...

In clipa rece-a pribegirii,
vedem cioturi de lumanari arzande,
caci asta-i cruda lege-a firii,
sa faca din noi,altare plangande !...

Si sa ne crucifice prin dureri,
sa fim regii-acestui chin,
contruim biserici din sange si taceri,
si pe crucea lor de lemn scriem : Amin.

Printre cei batuti de soarta,
fara familie,prieteni si neamuri,
ne traim si noi traiul,in-aceasta Mare Moarta,
si florile ne mor de frig la geamuri...

Iubiti si ce nu se poate iubi,
si-mbratisati ce nu se poate-mbratisa,
asta-i speranta de-a trai,
asa vom ajunge cineva !...

Si din toate cate sunt,
ne porunceste mereu doar clipa grea,
vom fi cu toti numai pamant,
adio,baiatul meu,fetita mea !...

21.03.2006,Cluj-Napoca