a intrat seceta în noi
s-a pornit cu drumurile prin lume
biciuiește florile și usucă melcii

Părinte al meu
care îmi iei trupul
dar îmi lași sufletul fără țărm
mi-a putrezit umbra
pe malurile fără nume.
acum nu mai știu
chiar nu mai știu
în ce zări
să îmi mai plec genunchii
în ce stele
să îmi caut lumina...

mâine,
cine o să-mi mai adune ploile
în cuferele ochilor?
sângele,
cine o să-l mai treacă prin vămile
inimii ?
când voi uita,
cine-mi va aminti răspunsul?

Părinte al meu
care îmi iei trupul
dar îmi lași sufletul,
de ce ai slobozit câinii
în visele mele...?