Pe el nu-l pot prinde
niciodată.
Rănit el evadeaza din fiecare
dintre noi,
călare pe un cal mai alb,
tot mai alb,
nechezat.

Pe el nu-l pot doborî cu flintele,
oricâte poteri,
oricât l-ar certa cu plumbii,
orice ar slobozi din pistoale
pentru că el este transparent
pădurii încurcate în sălbăticie
și alipit de stâncă.

Pe el nu-l pot înjunghia,
taișul nu cutează pieptul lui,
glonțul nu-i îndrăznește
inima.

Pe el nu-l pot încătușa
pentru că oțelul lanțului
este mai slab.

Pe el nu-l pot întemnița
pentru că sufletul lui e întreg
muntele.
Ocna nu-l încape.
A lui este toata sarea
si sclipirea din întuneric.

El nu poate fi trădat
pentru că iarba
și frunza
și vulturul.

Chiar daca el schioapătă,
și sângerează,
nu mai plange domniță încorsetată,
pe el nu-l pot prinde
niciodată.