odă părului tău
de pădure prea sălbatică
pentru inima mea adormită acum
sau îmbătată de frmusețea-ți pură
precum instinctul

mă înfășor în genele-ți candide
ca să îți simt plânsul
ce nu cutează să se arate

izvor nesecat și pădure
rătăcesc obosit într-o lume ciudată
învățându-mă să o cunosc
te redescopăr

ești apa vie
pe care o sorb
în fiecare clipă
când vreau să-ți fiu alături

și atunci apari iubito
suferind mereu
patimile tainice ale lumii