În oraș n-a mai sosit nimeni,
am rămas cu baba scării* și cu poliția.
Baba ține minte tot
(mulțumesc – nu mai știam când am băut
ultima oară bere cu Nicu),
poliția ba! Are nevoie de buletin.
Se putea și cu un număr mărunt și lung, dar nu –
așa, omul ar face în timpul lui liber
ce i-ar trece prin cap; ar putea să se mute
sau – și mai și – să părăsească orașul, să voteze,
să vrea sau chiar să-și aleagă
cu cine vrea.
Poliția trebuie să știe unde stai,
doar orice om are o casă, după asta se identifică,
merge cu încăperile la control,
la doctorul care-alungă stările de bine.
Prezintă umbletul la certificare,
spargerile i se dau la locul stabilit,
să aibă și dumnealor, doctorii, idee
măcar de efecte!
Ai migrat, anunți mai întâi poliția,
îți iei ștampila și pleci, bucuros
să fii luat în primire de babă.
Dacă zbori sau dacă ești moroi,
baba nu se sperie – face raport.
Poate mai și mori – n-are nimic,
un vot, o amendă
și scapi.

* Dacă stai la casă
ești în grija babei străzii; în fond,
scara blocului nu e decât o stradă
care n-a mai încăput decât pe verticală,
de unde și presiunile neurologice.