poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 18293 .



Omul Negru
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [serghei_esenin ]

2006-01-11  |     |  Înscris în bibliotecă de Vasile Munteanu



Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu știu cum și unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Șuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasăre din aripi,
Capul din urechi vibrează.
El picioarele trudite
Să-și mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine și pe pat s-așează.
Un om negru
Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negru
Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă
Și ca peste-un mort călugăr,
Mormăindu-mi din abis,
Îmi citește viața unui zurbagiu,
De patimi roasă,
Împlântând în suflet groaza
Și umplându-l de plictis.

Un om negru,
Negru, negru!

"Hei, ascultă-mă, ascultă -
Mormăie mișcându-și gheara -
În această carte-s multe planuri mari
Și mari idei.
Acest om trăit-a-n țara
Care-o stăpâneau scârbavnici,
Prefăcuți și mari mișei.

Þara ceea, în decemvre,
E drăcește de frumoasă sub zăpezile de spumă,
Viscolele țes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odată aventurier,
Nu glumă,
De cea mai aleasă viță
Și de cel mai falnic soi.

A fost fercheș,
Pe deasupra și poet, c-o înnăscută,
Deși nu prea mare forță,
Care nu plăcea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecută,
O numea fetiță scumpă
Și spunea că-i dragă lui.

Fericirea - spunea dânsul -
E în dibăcia mâinii și în agerimea minții.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericți.
Nu-i nimic
Că-n traiul nostru biciuirea suferinței
Ne aduce gânduri false
Și ne lasă istoviți.

Când te bântuie tristețea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nșfacă gerul vieții,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -
Să zâmbești cu nepăsare
E cea mai înaltă artă
Dintre câte-s pe pământ."

"Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ți-e rostul să te-njugi,
Mi-e indiferentă viața unui biet poet
ce umblă după chefuri și scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citești și să-l îndrugi."

Omul negru
se încruntă și se uită fix la mine.
În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea fățiș să-mi spuie
Că-s tâlhar fără rușine,
Că pe cineva câinește l-am căznit
Și l-am prădat.

... Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu știu cum și unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Șuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng...

Noaptea e geroasă.
Doarme
Liniștea răscrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu aștept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot șesul varul nisipos și moale.
Niște călăreți - copacii -
În grădina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, bocește cucuvaia,
Ca un scheaun.
Iscă tropot de copite
Sumbrii călăreți de lemn.
Iată iarăși
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul către ceafă,
Desfăcându-și haina, demn.

"Hei, ascultă-mă, ascultă! -
Mârâie, privindu-mi fața care parcă-nțepenește
Și plecându-se asupra-mi tot mai rău,
Mai fioros, -
Până astăzi niciodată n-am văzut așa prostește
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.
Ah! Să presupunem însă c-am greși!
Afară-i lună.
Ce mai vrea și luna asta
Toropită-n bălți cerești?
Poate c-o îmbie tainic
"Ea"
Cu coapsa groasă,
Brună,
Printre lirice miazme
De iubire să-i citești.

Ah! Mi-s foarte dragi poeții!
Șleahtă de caraghioși.
Eu îmi amintesc povestea cunoscută și banală
Cum unei studente,
Pline pe obraz de coși,
Din mers
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbește prins de vervă
Tocmai despre univers.

Nu mai știu,
Nu mai țin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Trăia un copil cuminte,
Cu păr galben,
Ochi albaștri,
În familia lui simplă și săracă
De țărani.

Și-a crescut,
Acum e vârstnic
Și poet - chiar de elită.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornită,
O numea fetiță scumpă
Și-o iubea nespus de mult."

"Omule, omule negru!
Ești un oaspăt de ocară.
Faima ta de când e lumea
Se lățește peste tot."
Sunt turbat,
M-a prins furia -
Și bastonul sare, zboară,
Cu nebună-nverșunare
Îl izbește drept în bot.

Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte crudă,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăți?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Șed
Și nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav...
Și-oglinda
Zace spartă în bucăți.


(traducere: George Lesnea)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!