mă gândeam că între noi este atâta neant
încât ne putem îndrăgosti unul de altul
dar de fapt dragostea lucrează prin noi

precum neantul metafizic se insinuează între noi și
ne face prunci după asemănarea noastră
ne clădește casă și îi crește, numai el îi crește întru sine

nu se poate altfel. nu se poate altfel. nu se poate altfel.
totul e telegrafic. exact și matematic. noi suntem minus și plus ceva anume.
plus și cu minus egal zero. adică legea conservării energiei și substanței.
dumnezeu e în golul dintre noi și în golul din noi înșine.

e foarte greu ca noi să acționăm asupra golului. sau imposibil poate.
noi acționăm asupra a ceea ce e plin, materie prin materie,
substanță peste substanță,
tăiem și coasem ca niște chirurgi
mintea noastră presează alte minți,
dar nu și golul din noi înșine sau din ceilalți
acel vid metafizic care ne dă ființă, căci fără contur nu am fi nimic

sunt tot mai sigură că dumnezeu e unicul sculptor
cu degete albastre și cristaline el cântă pe toate registrele lumii
soli deo gloria