Steaua sărutului

de țărmul corpului tău
o corabie ancorată

în sângele tău
un glas înecat
un continent scufundat

pe stânca inimii tale
o floare sălbatică
o pasăre călătoare

în ochii tăi sclipitori
răscoliri de cenușă
și-o noapte în care

cerul gurii tale a lăsat
să cadă pe buzele mele
steaua sărutului

*

Scrisoare cu confirmare de primire

spre izvorul ochilor
mi se întoarce privirea
înoată prin lacrimă
ca un pește contra curentului
pentru a-și depune
adânc, în suflet, amintirile

voi scrie o scrisoare, acum
una, în semn de mulțumire
pentru tot ce-am văzut
pentru tot ce-am simțit
pentru tot ce renaște în mine

îmi întind mâinile către cer
Luna e cutia poștală
în care pun scrisoarea
către Dumnezeu

și steaua căzătoare
confirmă primirea

*

Steaua din adâncuri

n-am știut ce e raiul
și nici ce-i infernul
cu toate acestea
coboram pe scara poemului
treaptă cu treaptă
vers cu vers
mânat de forțe
pe care nu le puteam înțelege

coboram precum ciutura în fântână
dornic să mă umple cunoașterea
coboram în abisul nopților fără lună
dornic să aflu originea gândului
coboram precum lacrima
spre înțelepciunea pământului
coboram precum focul
în adâncul cenușii

coboram și-am aflat
că, de acolo de jos, mă chema
steaua care voia să răsară pe cer
dar îi lipseau
treptele de lumină

*

Jertfă

fierul din sângele meu
ruginește
sabia vântului se luptă
cu aripa rănită a păsării

port în inima mea
strigătul tuturor umbrelor
pe albastrul ochilor mei
cerul își jertfește o stea

ce nume să îi dau
acestei stele?
ce titlu să îi pun
acestui poem?

*

Spre stele, cu casa-n spinare

sunt întrebat de mulți
unde locuiesc
și le răspund:

eu îmi duc la fel ca melcul
casa-n spinare
singura diferență este
că zidurile casei mele
sunt alcătuite
din cuvinte

și mai sunt întrebat
din ce trăiesc
și le răspund:
sunt contabil, dar nu unul obișnuit
eu contabilizez
toate pietrele care plâng
toate păsările care poartă
veșnicia sub aripi
toate inimile care poartă
cerul pe umeri
toate visele care sfârșesc
pe eșafodul dimineților nemiloase
toate atingerile care s-au lovit
de porțile ferecate
ale umbrelor

mulți vor să știe
și cât sunt de bogat
și ce le las moștenitorilor mei
iar lor le răspund:

da, știu
cândva voi muri
în urma mea
va rămâne doar casa mea de cuvinte
în care mulți vor intra
să mă caute
dar va fi prea târziu

eu voi fi altundeva
contabilizând sufletele
preschimbate în stele
și ducând cochilia unei galaxii
în spinare

*

Semințe

pământul meu răscolește
ploaia de sunete
a luminii

semințele mele
încolțesc
în palmele cerului

eu pieptăn steaua
cu gândul

eu sunt cuvântul
care sare precum capra neagră
din oglindă în oglindă

până găsește
sufletul

*

Stele verzi

nu credeam că amintirile își vor înfige în trupul meu colți de fildeș
nici că privirile fotografiilor vor iscodi de câte ori
inima va bate într-o secundă

singur cuc în mijlocul nopții mioarele-mi țin de urât
vorbind pe limba unei pendule ce moțăie în stână
fusul învârte orele de lână

firul urzește și îmbracă Luna-n haine noi
Marea geloasă întinde palmele cerșind
valurile strigă cu spume la gură:
noi vrem Pământul ce ne-a-nșelat
cu tine-n asfințit!

nu credeam că lacrimile se-adună într-o groapă
adâncită de suspine
nici că toate speranțele sunt cu capul în nori
visând încă la nemurire
văd Stele verzi

*

Semințele zborului

iubito,
nu lăsa ca iedera umbrei
să cucerească
cetatea viselor mele!

pe treptele
amintirilor înghețate
un suflet se chinuie
să urce spre tine

în brazda durerii
semințele zborului
așteaptă primăvara
ochilor tăi

pe frageda iarbă
a cuvintelor
așteaptă să fie culeasă
roua sărutului

iubito,
ucide distanța dintre noi
cu un zâmbet
vindecă singurătatea
mâinilor mele
cu o simplă atingere!

fii ploaia ce cântă
cu o mie de degete
pe clapele trupului meu!

fii fructul ce cade
în gura inimii
înfometate de dragoste!

fii nufărul lacrimii
fii vântul ce face frunza
să tremure
fii vinul ce umple
paharul absenței!

fii cerul
ce își apleacă urechea
la rugăciunile mele!

fii steaua ce cade
în marea moartă a sângelui
readucând-o la viață!

*

Zbor cu aripi împrumutate de stele

noi am tăiat aripile sufletului
pentru a-l păstra mai aproape
pentru a-l învăța să vorbească
să cânte, să scrie, să picteze
să sculpteze cu lacrimi
în marmura tristeții

dar sufletul
poate și el să zboare
când visăm
și zboară cu aripi
împrumutate de stele

zboară departe
dincolo de întuneric
acolo unde iubirea
locuiește într-un gând
nemuritor

un gând învăluit
în urzeala amintirilor
despre oameni

un gând ca o mare taină
pe care sufletul
ne-o spune în vise
fiindcă nu-i place
să se bucure
de unul singur

dar noi adesea
uităm ce visăm
sau nu înțelegem
sau suntem prea grăbiți
să devorăm iluzii

*

Fructul interzis

cad stelele, cad
ca frunzele
dintr-un arbore
de cenușă

iar luna rămasă
ca fructul interzis
pe o creangă
îmi arată doar jumătatea
nemușcată de întuneric
ispitindu-mă astfel să ies
din coconul visului meu
cu ochii deschiși

să devin un fluture
de lumină

*

Zbor înalt

îmi înaripez cuvintele
le mulțumesc stelelor
pentru darul lor neprețuit

zburați, zburați
fiți zâmbetele care se-ntorc
la colțul gurilor luminoase

povestiți-le viața, îmbrățișarea, sărutul
sufletul cântător, inima truditoare
ochii de vultur
rugăciunile din templele viselor

povestiți-le gândul
ce dospește-n tăceri
strigătul suspendat într-o lacrimă
războiul dintre
a fi și-a nu fi
a ști și-a uita

zburați, zburați
precum amintirile
ce-și caută cuibul
copilăriei

povestiți-le moartea
renașterea din albul hârtiei
muzele ca lalelele negre
zidite în flăcări
pierderea, disperarea
abandonul și drumul
regăsirii de sine

conștiința valorii
într-o lume nepăsătoare
strălucirea crescută ca ghiocelul
prin zăpada alienării

zburați, zburați
povestiți-le, povestiți-le...