poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ ​ce nu se spune când se lasă noaptea ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-07-01 | |
tu vrei sau crezi că poezia e la bistrița
adevărul că o parte din ea, cea guralivă, e acolo, altă parte e aici așteptînd ca o firimitură să fie cărată de furnică să își ducă menirea pînă la capăt, azi am frînat pentru un guguștiuc și un arici și i-am făcut pe toți din spatele meu să înjure, asta e poezia momentului cînd sunt ore cu spaime și fără regrete poeții au angoasele lor, de poeți, eu am de om care nu știe traversa dintr-o parte în alta a vieții pe roșu, că nu se mai face niciodată verde nu pentru mine, eu care fac autostopul și sunt nevoit să mă iau singur pentru că rar te mai ia cineva, nici linia vieții nu te duce mai departe, a obosit și ea, îmi crapă obrazul ca asfaltul sub camioane grele cînd mă gîndesc că frumosul din mine nu mai răsare ca altădată, că sunt un păr altoit din care rar mai cade una coaptă, gustoasă, zemoasă, duce și amirositoare o cavalcadă a gusturilor și senzațiilor ce impietează și inima virgină a unei caste adormite decuseară vom face dragoste și va fi cum vom deveni doi siamezi cu un corp și două centre ale plăcerii, două creiere care vor vrea să se sărute și să se absoarbă vom trece prin corpul nostru ca senzația vîntului prin păr, prin pielea translucidă se va vedea filamentul nostru comun din iubire de wolfram amadeus ne va confecționa dopuri de urechi, ne vom suge toate zonele erogene ca pe praline, vom gîtui timpul să ne mai lase vom șterge toate urmele să nu ne mai întoarcem, să mergem direct în cimitirul îndrăgostiților și să facem haos, să facem dragoste pînă îi trezim pe toți, am riduri la ochi prin care fericirea ta ar putea curge ca lacrimile de înălțare la schimb cu a face sînii tăi să plîngă ca perele becurilor care luminează calea lactee bulevardul pe care ne vom plimba cu tălpile goale, pas cu pas din stea în stea pînă se stinge tot cerul și adormim încîntați e atîta dragoste ascunsă în oameni încît ne simțim datori să fim prospectori vom găsi mai mult aur, dar va veni și o pepită de dragoste, uneori îți voi lua mîinile calde în mîinile mele fierbinți și ne vom ruga împreună ca doi îndrăgostiți care mai cer o zi din viața celui care a murit în numele iubirii să-i sfințim cu dragostea noastră, numele lui și dacă nici asta nu va fi îndeajuns, să ne îmbrățișăm cu fața apoi cu spatele, ca la un duel clasic, să facem fiecare zece pași apoi să ne întoarcem, să ne privim, să conștientizăm distanța dintre noi și să ne ciuruim și atunci, aporetic, paradoxul, cine moare primul, nu crede în dragoste dar cel mai cumplit e să rămîi în viață.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate