Poezie - rapsodia de Daniela Bîrzu

//
aud caii în galop apropiindu-se de casa ta.
s-au adunat după furtunile puternice, evadați dintr-un paddock din apropiere
unde erau atât de bine îngrijiți.

noaptea asta e provizorie, noaptea asta bituminoasă.
se apropie. vreau să te văd sănătoasă, dar știu că e prea târziu.

garda națională a trimis soldații peste noi să ne separe.
eram doar noi și nu mai știu cine erau protestatarii. când ții mâinile

deasupra capului e un semn că vrei să te aperi. dar și ei
păreau că își foloseau mâinile îmbrăcate în mănuși albe
tot ca pe niște arme.

R.
toate astea s-au întâmplat într-o clipă. apoi au trimis caii.
în pieptul meu bătea inima unui animal resuscitat pentru că mama sa
refuza să îl piardă.

R.

îți scriu toate acestea ca să știi.
sinceritatea nu te face să te simți mai bine. doar mai vulnerabil.

&
mă trezesc în fiecare dimineață visând că stau în scaunul tău cu rotile și
nu mă mai doare asta.

eu însumi îngenunchez câteodată și nu vreau să mă mai ridic.
noaptea pulsează ca anemonele. așa mi-au transmis localnicii
că în ținuturile astea viața e aspră și trebuie să te temi de ceva.

norii coboară lent și acoperă nisipul.
dar să știi, nu ne-au putut opri.
au evacuat și curățat zona în care stăteam și au pus corturi de kevlar.

totul îmi amintea de tine, de vocea ta, de corpuri, obiecte
și memorie.

R.
casele de lângă tine par îngrijite.
am vizitat paddock-ul într-o noapte și n-am simțit decât mirosul de
fân stătut și bălegar. n-am îndrăznit să aprind lumina. data viitoare o să o fac.

ți-am spus că sinceritatea te face să te simți vulnerabil. nu-ți fie milă de cai.
E teritoriul lor. aici se nasc, aici vor muri.

nu mai știu cine a supraviețuit. eu mi-am pus rucsacul în spate și chiar acum mă târăsc prin nisip. mai am un moment și îți voi bate la ușă.

toate astea –
dragostea, trauma, revolta și neputința se întretaie fără să se anuleze.
nu e imposibil. așa mi-au spus localnicii.
pe aici nu trebuie să fii puternic ca să supraviețuiești. nu trebuie să alergi
încontinuu.

e un sentiment difuz, un hideaway, un plasture al neliniștii
pe care să-l lipești peste inimă.

acum voi tăcea. vom tăcea.
și tăcerea va fi bună. tăcerea va fi, în sfârșit, o formă de pace.

poezii v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara