Roua plânge-n ceasornic
matinalul, pasăre cu zborul grăbit
soarele-n zenit, dimineață e mâine
la mijloc o bucată de zi și noaptea
întreagă ca un măr necules,
născută-n travaliu de-amurgire,
întunericul îi mănâncă prin cotloane placenta
fără stele și lună.

Luna și stelele, statui
împing timpul către a sta degeaba
fiecare clipă are veșnicia ei
și laolaltă sunt o veșnicie,
noaptea vremea curge mai cuminte.

Nopți și zile
măsoară ghemul de ață
până la întreaga desfășurare
ori poate numai până la foarfece.