aș vrea să cred că n-ai fi existat dacă nu te-aș fi întîlnit la o petrecere
serioasă care moment cu moment a devenit dezmăț
femeile cele mai bine îmbrăcate erau deja mai mult dezbrăcate
lumini care îmbracă, întunericul pentru rest
pahare golite, minți amorțite
dîre olfactive de parfumuri expirate și prafuri scumpe
printre care mă strecuram cu grijă ca printre capcane
printre care te mișcai ca o balerină care se luptă cu umbrele
și abia dacă atinge podeaua

din cînd în cînd zîmbeai într-un pahar pe care îl purtai cu tine
să îți amorțească dezgustul
erai ca o moarte rafinată care ar fi plecat singură
de la această mascaradă a minților moleșite
de propriile eșecuri sau cuceriri fără rost
o moarte învelită în capa ei strălucitoare
a dezgustului

cînd ne-am întîlnit, cînd privirile s-au ciocnit
cînd gesturile tale de răpitoare de suflete și vieți au încremenit
cînd aveai paharul gol de parcă plînsese în gura ta și aveai buzele albe și livide
încît înfometarea era insuportabilă
umblai printre zombi și nu aveai nimic de luat
nu aveai hrană, nu era nici un suflet demn de trecut prin inima ta blîndă
care șterge orice durere

așa am apărut eu, cu inima roșie de furie, de tristețe și singurătate
dorindu-mi să mor și iată străina străinelor
ivindu-se în calea mea într-o rochie atît de neagră încît noaptea
pare dezbrăcată

iat-o, înghițindu-mă cu privirea
savurîndu-mă, delectîndu-se și pornită pe joacă la fel ca o pisică
uite-mă cum în viforul privirilor ei, mușcat de genele ei lungi
ce fremătă de poftă ca niște șerpi ieșiți din albușul ochilor

sînt purtat înspre ea ca împins de o forță mai puternică decît gravitația
unei găuri negre, timpul stă în loc și totul e atît de rapid și atît de lent
ca orice pictură care se transformă în film
în mișcarea necontrolată a pleoapelor

iată moartea mea atît de frumoasă, divină dar fără vin
că ți-aș fi umplut pe loc paharul, direct din vene
dar ai luat o sticlă aproape plină de pe o masă și mi-ai oferit paharul tău
bea, și eu o să-ți beau de pe buze
bea, că o să-ți beau din inimă, din cupele palmelor
bea, că o să-ți beau mințile și căldura
bea, pentru că și tu vei bea din mine și vei cunoaște neantul și neființa
atunci vei cunoaște cu adevărat dragostea, bea, bea, bea
doar așa ai să mă cîștigi, doar așa ai să-ți dorești moartea
doar așa vei fiu iubitul meu, iubitul morții și îți vei putea petrece
întreaga viață, tot ce îți dorești și visezi
lîngă altcineva

atunci s-a auzit acel tango, acel tango por una cabeza
melodia vieții și a morți și ne-am îmbrățișat de parcă ne-am fi îmbătat
tu cu lumină, eu cu moarte
ai făcut acel gest cu piciorul în spate ca un taur înfuriat
și toată lumea a adormit într-un somn fără vise
noi am dansat apoi te-am ridicat pe o masă
de pe care cădeau sticlele ca soldații într-o revoluție sublimă
și sub rochia ta era chipul meu
și sub rochia ta neagră, atît de neagră că pînă și întunericul avea ochii tăi
albaștri, atît de albaștri că mă urcasem în cer
sub rochia ta eram eu

atunci ți-am văzut chipul cu adevărat, zîmbetul
atunci ai spart paharul și m-am văzut pe mine sub trăsăturile tale
și am știut că nu mai sunt prizonier, sunt liber
și dansam cu istovire, luîndu-ne unul pe celălalt suflare cu suflare
așa ne sorbeam buzele, gurile, nici nu mai știam cine din cine respiră
dacă tu respiri din viață, eu din moarte.