îmi doresc să respiri văpăi după ce buzele tale s-au frecat sacrosanct
de tegumentele mele scrotale să fierbi cuvintele în aer cum fac eu
cartofi prăjiți la 7 dimineața și vorbele asta bine făcute să-mi țină de foame
cînd e liniște și se aud greierii, frunzele, cînd ni se aud inimile izbindu-se una de alta
să fie întocmai ca o vrajă iar cînd pornesc robinetul
apa să susure asemenea unui izvor șerpuind printre pietre

îmi doresc să facem dragoste într-un crepuscul care ne întinde
pînă și umbrele una peste alta, să se tăvălească și ele, nu doar ochi unii în alții așa
cum ai bea din fîntînile paradisului, să adunăm scoici în care nu se aude marea
dar se aude zgomotul sîngelui, valurile de sub piele, icnetul de satisfacție care imite
iubescul atît de firesc al corpurilor și al simțurilor, te iubescul
pe care nu ni-l mai spunem ca un punct duăă fiecare propoziție

îmi doresc, vreau, am nevoie să înțelegi că insult viața ca într-un spectacol
de teatru, mor pe scenă dar mă demachiez de moarte în culise
și toată lumea crede că am murit cu adevărat, poveștile fără crime,
fără pasiune, fără morți nu sunt credibile, așa că am nevoie să mă crezi
că fac dragoste cu tine pînă mor toate stelele de pe cer
și apoi mi-ar plăcea să te văd pe tine în ce fel insulți moartea

îmi doresc să stai să mă privești gol, trăgînd din țigară, sorbind cu nesaț din tărie
și să te gîndești la amestecul dintre adonis și bacchus, să te gîndești
la apollinic și dionisiac și să realizezi că nu pot una fără alta, că nu poate fi
nu poate exista o tragedie cosmică fără împreunarea lor, cum nici iubirea
nu poate exista fără împreunarea noastră, nu doar apa e esențială vieții
pentru că apa nu are aceleași povești ca vinul

mi-aș dori să știi că nu suntem doi oameni care fac dragoste, ci suntem singurii
care ne-am dorit atît de tare ca șoaptele traversînd pădurea ca un fir laser
lăsînd copaci în genunchi și mobila casei cu un geamăt ce amintește de singurătate
aș vrea, mi-ar plăcea să înțelegi că nu mai e frică în asta și că întunericul mîngîie
ca ochii unui om care doarme și te visează, am făcut dragoste nu doar să fim un întreg
o poveste, o tragedie, un spectacol, să fim credința, suferința și sinuciderea

cuvîntului, a luminii, n-au fost ele la început și lumea s-a întîmplat fără noi și așa
din nimic a apărut iubirea și în ea s-a construit tot, că nu facem mereu dragoste
carne cu carne și idee cu idee, că uneori îți tremură buzele însîngerate ca liliacul
și nu mai știi dacă a fost sărutul sau lipsa lui și îmi doresc să mai știi
că dintre toate păcatele pe care le-am gustat, pielea ta aș repeta-o la nesfîrșit
și singurul final pe care îl cunosc e cum cade rochia de pe tine ca o declarație de război.