Am închis fereastra
Și am gonit pisica de pe pervaz,
Pentru că sunetul ploii în noapte
Este ca o pisică ce nu știe să asculte
Ritmul stropilor și nici strigătul
Fulgerelor care străpung
Și curg în inima ei.

ÃŽn inima ei unde inima mea
Abia aștepta să se lase umplută
De strigătul cerului care străfulgeră
Golul de care sunt cuprins,
Împrăștiind tăceri nopții
Ce, ca o frunză uscată,
Pentru ultima dată
În sine plutește...

Din fereastra ei îmi alung pisica
Și închid giurgiuvelele unde
Ploaia continua a lovi
Ca lumina din stele.

Noaptea, cum un lac, frământată
De valuri ca un fel de perdele
Ondulate după ferestre
Rămâne deschisă.

Eu, închid fereastra și alung
Din cadrul ei pisica.

Asemenea ploii străfulgerând,
Ritmic lovind, mă risipesc în stropi
Unde, ca o inimă, totul carnea-mi inundă.