Sunt posacă, dau de tineri
Care-mbracă straie albe
Nu mi-e-n vene Sfânta Vineri
Nici în oase nu am nalbe
Vrăjitoare nu mi-s, soi
Nici femeie de trifoi
Căci iubirea mă-mpresoară
Cu-ale ei descuamări
Sunt bătrână sau de sfoară
Ochii mari și nerăbdări.
Pe fereastră, trec porumbii
Înspre pomii albi, îi văd
Floarea unt, în mare, scrumbii
Ce mă strigă, de prăpăd.
Cad în plasa ta, acidă
Furioasă sau copil
Grasa-i oarbă, eu silfidă
Ochiul meu cel mult umil.
Mă tot ține pomul, albă
Floare care-mbracă sânul
Nici în oase nu am nalbă
Mi te strigă tot plămânul.
Branhii albe să cuprindă
Fata care stă sub apă
Te îndepărtezi, omidă
Să mă lași, pe jos, mioapă.
Flutur ești, ales ți-e straiul
Mă-nfășoară aripi moi
Căci mireasa strigă naiul
Tu m-alungi, în umeri goi.
Căci, e marea ce mă cheamă
Ca și un flăcău frumos
De nu vii, ca și o mamă
Și mai trec, marea din jos...
Îmi fac coadă, îmi fac branhii,
Pe pământ, nu mă mai nasc.
Sau pădurii, la ananghii
Căprioară, iarbă-mi pasc.
Văd, copacii mă-nfășoară
Frumos, frunzele m-ascund
Dar pesemne, către seară,
Iau o piatră, jos, în prund.
Și deschisă mi-e fereastra
Dacă zac și îl aștept
Vezi o pasăre ce va sta
Să îl strige, de la piept.
Te iubesc, cu marea-n drumuri
Te ador și te aștept...
Satul doarme, hornuri, fumuri
Eu cu perne, pe din piept.
Pietricica mi-e ființa
Apa, marea, jos, misive
Și cu toată elocința
Te-aș chema în grai la mine.
Și în piept, aștept săgeata
Dragostei, ce eu ți-o zic;
Hai degrabă, roi de gata
Trântor orb, de mă rădic...
Căci nici mare, nici pădure
Nu m-a ține-ndepărtată,
Am cules de-un coș de mure
Și în mure sunt lăsată...
Numai moartea-n despărțire
M-o îndepărta, pe drum
Altfel, eu te simt ca mire,
Cum te cheamă, ești, oricum.
Care nume te îmbracă,
Cine ești al meu destin?
Cu ciuperci de mânătarcă
Te-am ghicit, prin stropi de vin.
Jos, să-mi cadă părul moale,
La răspântii sau în mări
În atâtea rotocoale,
Să mă pierd, în primăveri...
Cât de dor să mă încapă
Cântecul privighetorii,
Văd cum bate apa toată
Începuturile morii...
Apa trece, eu spre tine,
Mor dacă tu nu mă lași
Pe palete sau retine
Ape sunt, din mii de pași.
Timpul trece, ros de apă,
Eu mai mult aștept la poartă
Caii-n curte se adapă
Lanțuri și ghirlande-și poartă...
Alb-îmbracă calul mare -
Carul mare, sus, cu stele
Și doar satul oarecare
Spune dorurile mele...
Plec de-acasă, nu-ncui ușa
Plec întâi, cu valu-n casă
Ca să-mi lase, iar, păpușa
Graiul dulce, pe din oasă.
Marea mă așteaptă, poate,
Și-un bărbat, pe undă trece,
Mi se pare, dați din coate
Căci îmi pare Joia-i rece.
Îmi pun mâinile pe frunte,
Ochii cred mă dor, spre dânsul,
Mi se pare, multe nunte
Iar pe mini mă dă cu plânsul...
”Ce faci TU?” Eu merg pe mare
Numai vorba eu mi-o zic...
Și îmi pare că-i Serbare
Șade peștele, de-i mic.
”Ce faci tu?”, întreabă dânsul
Cred că sunt îndrăgostită...
Nu mai bine dai răspunsul?
”Ca și cum ai unge-o pită...”
Du-te-n satul ce te-așteaptă
Lucră tot, adună apă,
Poate munca este dreaptă
Poate munca mult adapă...
Lasă dragostea la alții
Uite, EU mă duc pe ape...
”Văd că Tu amu un val ții
Și atâtea mii agape...”
Și tăcută cu mirarea,
Vreau ca peștii să mă-nvețe
Cum de-n apă e cu sarea...
”Suferința e de-a vieții...”
Și-n atâta renunțare,
Văd apusul cum mă prinde
Eu am gleznele de sare
Parcă sarea mă cuprinde...
”Cine ești?” Un prinț de-al vieții
Și ce cauți? `Cot pe tine
Dar te plâng, ca rob al gheții,
Cum mă plângi și tu pe mine...
Iau hârtiile degrabă,
Viața mea e pusă-n lume,
De m-am pus în lume roabă
Și-n atâtea vechi cutume.
”Te iuubesc... Dar, mi-e târziul
Care-mbracă scoica-aceasta
Și atât de mult mi-e pliul
Prins de val, de marea va sta.”
(”Nu stă marea, altă viață
Te va prinde, ca sirenă.”)
Ce tot coți, de dimineață
Pe feciorul, ”de tembelă”...
Sau pădurea, o paiață
Sau o stea la mine-n venă...
Ești frumoasă, stele-n oase
Ai, și roabă ești de-amor
După tine, fioroase
Animale - glasu-ți vor...
Nu ți-e frică de pădure
Sau de marea-alunecoasă?
”Văd cum șăd, în rând de mure
Sau pădurea mi-e de-acasă...”
E Ileana, șade, duce,
Pe din oase, și-o durere
Singuratica ei cruce
De pe deal, o ține-n vrere.
Și cu lacrimi, când se urcă
Dinspre casa cea săracă
Mi se pare că o nurcă
De-a pădurii, dă să-i zacă.
Și piciorul de a-i prinde
Pân-ajunge la Biserici
Pe din urmă, și-strigă ghinde
S-o ajute câțiva clerici...
Află stâlpi mult să susțină
Al tău suflet ca de mac...
Pe din mare, apa lină,
Sau în blălți, un oac, și-un oac.
Dar Ileana, de cu sate,
Nu a vrut să-și lase urmă
Decât plânsului, păcate
Și-s o oaie, pe din turmă...
”Ești și-n mare?” Sunt și-`aice
L-a-ntrebat, și după dânsul
Merge către scrumbii-n-frice
Și pe `mini m-apucă plânsul...
Peste tot Îs, zice El să
Vină după El, în mare,
Mi se pare rana-mi ninsă
S-a gătat de Sărbătoare...
Paștile se-apropie,-iute
Pentru mări și în păduri
Și îmi pare mii de ciute
S-au evlaviat, din muri...
Eu te-nvii, de n-ai pe nime,
Să te aibă-n grijă, mâine,
Și îmi pare că din nimbe
I-a trimis un pic de pâine...
Văd pădurile cum tremur
Marea tremură, sub pași
”Dar pe mine, de te-mpresur
Unde pleci, de ce mă lași?”
De-l privește, fruntea, iute
Către el în sus rădică
Mi se pare iezi și ciute
Dar și stropul, stâna mică.
”Ce tot vrei?” Îi e ursitul
S-a trezit înspre Ileana
Unde ești? Și plebiscitul
Să nu-l lase damigeana...
”O iubești? Eu mult, ursită,
Cred că este fata aceasta
Dumnezeu i-a dat o pită”
”Dar eu mor, de ea nu va sta.”
Nu o dau pădurii ziua
Nu o dau nici mării, noaptea
Și de-i aspră marea, griua
Și de-i codrul aspru, șoapte-a
Zic cu mine, o țin unsă.
Doar de-al meu bun legământ
C-o iubesc și mi-e străpunsă
De săgeata-jurământ...
C-o iubesc, O cer la tine
Să mi-o dai, când Te întorci
El, pe mare, Sus se ține
Când pășește lângă orci...
Pasul lin să nu-ți întorci...
Vii la ea, visezi, o-ntorci?
”O iubești?” Ea unde este
O iubești? Și ce tot `coți
Poate-o trece în poveste
Sau prin satele de moți...
Unde ești? Și unde-i dânsa?
Dar bărbatul a plecat...
Mi se pare că mult plânsa
Drept pe buze, l-a aflat...
Și în sate, i-om cu soră
Nu mai bate, azi, nimic
Mi se pare, zac în proră
Stea de mare, și-mi tot zic.
Și îmi bat, zadarnic, ochii
Pe din mare (sau păduri...)
Mi se pare Baba dochii
Și ruguțul de la muri...
Rug de muri...
Cu zavistia minoră
Ce mă bate, polifloră
Pe tot straiul alb, de noră
Doar o oră, numai oră...
Vezi cum straiu-i alb, dar lasă
Să se ducă moartea-n sat
Trece timpul pe din oasă
Și cai morți îți stau, în cat...
Învieri să ne petreacă
Apa are un alt rost
El pe Mare, se îmbracă
Cu tot vinul reîntors.
Nu vezi că își trece timpul
Ale sale reci sandale...
Dar un pas... De-un om, sunt soră
Doar durerii ce-i pe mare,
Ce răsare, ce transpare
Învieri de pești, în mare,
Sub ale lui reci picioare,
Dar odat te-am ascultat.
Glas uitat, te-am ascultat.
Bate vântul, bate-n mare...
”Sunătoareo... Sunătoare...”
La picioare, viață are...
”Du-te după om, în sat...!”