și dintr-odată cerul
se absorbi pe sine
ca pe un strop de ceai

pământul deveni liber
nicio atârnare
nicio rugăciunea irosită

astrele, aerul, se topiseră
concentrate într-o pilulă ce
se lua dimineața pe inima goală

cum nimeni nu mai știa dacă
este dimineață sau seară
iar lumina venea doar din ochi
pilula magică se înghițea haotic

ploile, orizontale deși niciun orizont
mângâiau tălpi desculțe
asfaltate impecabil

atât de mari și de importanți
nu mai fuseseră niciodată oamenii

cine să le fi spus că planeta
crezută a lor
fu adineauri ceaiul

iar ei acum invocă cerul pe care înainte
mereu l-au ignorat ori
prea ticsit cu blesteme