aici unde
stai tu astăzi, pe vremea dinozaurilor

era locul meu. îmi făcusem o obișnuință în a prezenta

așa situația, în eventualitatea că cineva îmi va duce

gândurile mai departe pentru că ea este prelungirea

tuturor sentimentelor tale, este și firesc să răsară peste

timp, în același loc așa e când lansezi un public call, la

un moment dat se va găsi cineva care să vorbească

prostii și nu ai ce-i face, ai vrut empatie, ai primit ceva etichetat empatie...

dar nu asta vream să spun, mă crede cineva dacă

recunosc public că acesta trebuia să fie manifestul meu

pentru un pământ care se rotește în jurul soarelui, după

ce susținătorii pământului plat mă asalteseră lăsându-mi

la intrare pietre cubice de yellow-brick-road cu un mesaj

dacă pământul ar fi rotund nu ar fi trebuit ca și pietrele

ăstea să fie ondulate și fasonate pe margine convex sau

concav, pentru o mai buna asamblare?

numai așa pot să îmi explic atracția pe care am avut-o

dintotdeauna față de autostopiști, pământul se rotește și ar fi

o tâmpenie să te deplasezi. așa că stai pe loc, cu degetul

gros ridicat în aer, duplicitar; pentru poliția pământului plat

băgăm aia cu deget-umed-vânt-din-stepe, ia-mă nene, sunt cuminte

recunosc unanim valoarea gravitației așa că nu mă veți prinde sărind

din mers, iar când vine sorocul, în loc să mor eu dispar în

groapa pe care am săpat-o pur și simplu făcând 13-14 în pas de sârbă

există morminte cu cruci, cu coroane uscate sau cu coroane de plastic

a căror culoare spălată de ploi le face să arate ca un colac de wc, morminte

cu ursuleți de pluș sau cu monumente de for public respinse de comisia

în cauză, și groapa mea, monumentul invers al autostopistului

pe care astăzi își trage sufletul o fată frumoasă, mestecând gumă, făcând

baloane și pocnindu-le cu zgomot ca pentru a atrage atenția că autostopismul

se pune în continuare la dispoziția mișcării gravitaționale a pământului