-1-

ai dialogat cu mii de oameni.

cel mai greu a fost dialogul cu sine.

suprafețe lichide. câte-un pește zvâcnind.

suprafețe cu un aer intens. albină în zbor.

uneori, plescăit de vâslă. apoi se linișteau apele.

bătaie de aripi. zumzet sau ceva care să aducă a zgomot.

însă, cel mai ușor liniștea pătrundea lichidă prin zid.

o breșă de-o clipă, fără zgomot, fără seisme interioare.

niciodată zidul nu era același. nici străpungerea nu devenise rutină.

-2-

devenit invizibil pentru ceilalți,

ai mai mult răgaz pentru sine,

chiar dacă între dimineață și-amurg

pare-a bălti aceeași liniște lichidă.

dincolo de ele, un somn în care plutești

ca o barcă fără vâsle purtată de energia visului.

-3-

trecerea de suprafețe e ca o melodie lină,

până ce un ritm de o clipă, mai ascuțit, aduce breșa,

iar timpii se sparg în cristale sonore.

încet-încet, înainte de acordul final,

vei fi cu atât mai aproape de miez.