Pe-afară vântul racla frunzei strică
Să o înveţe zboru-n a ei moarte
Şi-n galbenul de glii din zări s-o poarte
De mi se face în odaie frică.

E noapte şi urcior ţinut de toarte
Beţia în hârtie ca să-mi zică,
Din puşca vânătorului alică
În pasăre să mă împungă foarte.

Erau mistere ca gemând de boală
Åži mai erai ÅŸi tu, de-amor microb
În pielea mea ce devenise goală.

Trăiam în ochii tăi anaerob
Că de respir se-aşază-n gânduri smoală,
În toamnă sunt spre nefiinţă rob.