∞

dau să escaladez muntele mort să mă liniștesc câta

și poate mǎ întâlnesc cu tata pe drum


întrucât am fost programat din preistoria emoției

să fiu violent doar în versuri

nu mă pot scutura fizic pe mine însumi

până îmi bag mințile înapoi în cap

și cum nu mi-a trimis nimeni pe mail brief-ul

despre cum se exorcizează demonii interiori

iar conceptul de liber arbitru e o pǎcǎlealǎ colosală

țin degetele încrucișate la spate

sǎ am baftǎ sǎ mǎ întorc acasă

cu urme de sânge închegat peste plăgi deschise

iar toată vindecarea sǎ doarǎ #aldracu de fain

în momentul în care îl găsesc pe dumnezeu



adânc în ADN mi s-a activat o genă recesivă

care atrage mutații comportamentale

apuc smocuri aspre şi albe din barba tatei

care se preling din vǎzduh

direct proporțional cu nemǎrginirea

şi le escaladatez ca-n “jack şi vrejul de fasole”

iar el mǎ aşteptǎ în pisc & emană luminǎ în stare purǎ

ca toate lucrurile care se înțeleg de la sine

nu scoate vreun cuvânt doar leviteazǎ

ca o statuetă buddha grizonată şi cojită de vreme

deasupra unui gheizer din care tâşnește

apă vie bogatǎ în iertarea pǎcatelor capitale



tata parcǎ înfǎptuieşte toate rǎsǎriturile

care au existat vreodatǎ în acelaşi timp

m-am mirat că nu l-am prins la bere

a trebuit să port palma cozoroc sudatǎ de frunte

ca să-mi fie clar că trupul lui îmbǎtrâneşte accelerat

cum vezi cu ochii în timp real

ros ca talpa teneşilor ăia roşii cu crampoane

cumpǎrați din piața mică de la chinezi

care se tocește la prima miuță


înțelepciunea s-a metamorfozat în om

iar omul în trunchi de pom fructifer

înrǎdǎcinat în deşert

care nu cere ploaie

fiindcă fructele au fost demult culese

vrea sǎ se înveleascǎ în cenuşǎ cosmicǎ

ca sǎ se poatǎ risipi în alb orbitor


am pǎşit curat spre izvorul cunoaşterii

dar am ajuns la tata murdar pe picioare de la joacǎ

iar el şi-a pus ochelarii de citit

cu care nu mai poate sǎ-mi dea zilnic o palmǎ

că doar nu am fost și nici nu mai pot să fiu de zece pe linie

mi-am amintit cum furam fructe în copilǎrie

cum colecționam pachete de chibrituri cu femei dezbrăcate

sau cerşeam colivǎ pe strada cimitirului

şi mi s-a fǎcut ruşine ca de un secret dat în vileag


efectiv l-am implorat pe tata

dacă mă iubește

sǎ-mi ofere soluții salvatoare de suflet singur

dar nu putea sǎ îmi rǎspundǎ

cum sǎ îmi rǎspundǎ dacǎ e mort

îl surprind cum privește liniștit încoace

şi zâmbește calm cu gura închisǎ

deshidratat cu exteriorul

scoarțǎ de copac cu mere de aur

crapând în coada ochiului de bucurie



tata s-a încăpățânat sǎ rezolve algoritmul universului

cu care câştigi la lotto 6 din 49 și n-a reușit

în schimb

la poarta raiului mii de cisterne descarcǎ paleți de țuicǎ

stive întregi din care poate oricând sǎ tragǎ o duşcǎ

dar n-o face fiindcǎ aşa vrea el


mi-a întins un plic drept moştenire

ca pe o scrisoare de sinucidere

s-o deschid cu un vǎtrai încins când sunt la mine acasǎ

aşa cǎ l-am lasat să treacă prin tavan şi l-am iertat

pentru cǎ nu era oricum nimic de iertat


jur că pǎrea atât de mândru de mine la final

încât la coborâre am alunecat lin pe barba lui

ca-n filme când sună alarma la pompieri

înapoi pe propriul meu tǎrâm

iar plicul de hârtie s-a preschimbat

în pielea unui om care nu ştie sǎ urle după ajutor

se citea clar la destinatar cǎ mi se adresează

îmi scria numele în litere uitate

pe care nu mai ştiu sǎ le pun în ordine

odată ce le amestec


NU MURI ÎNAINTE SĂ TRĂIEȘTI

atât stǎtea scrijelit într-un interior cicatrizat

ca fundul unui acvariu abandonat de sete

pe vremea când cristalele erau doar terapeutice

și văd de la o poștă că apartamentul în care locuiesc

e o grotǎ sinistră a gândului în care sap constant

și mă cred cea mai nevinovată victimă

care opreşte clipa când are chef

şi pe zi ce trece mǎ adâncesc tot mai tare

cu dalta şi dinții în repetarea greşelilor ancestrale

şi-n sevraj de vitamina D


mi-e panică puțin cǎ n-am să reușesc

sǎ ies afară din casă farǎ sǎ-mi pun în ghiozdan

colecția de cuvinte potrivite la care se aşteaptǎ cunoscuții

şi blestem / dar nu regret / clipa în care am început

sǎ mǎ reconstruiesc superficial

cu iluzii & nopți albe & like-uri pe social media


sunt fiert / și totuși nu pot / sǎ ies pe uşa aia în haine de zi

şi sǎ-mi desenez linii imaginare cu degetul mare deasupra capului

ce se dizolvǎ singure în cele din urmă

ca dârele lǎsate de cursele aeriene care duc undeva important dar nu la noi

cerul pare atât de aproape încât îl ating ca pe o pânzǎ înrămată

pe care mama voia sa picteze o familie fericită

dar n-o lǎsa nimeni


†††

în civilizația dinafara bulei mele izolatǎ de epicentru

viața se desfǎşoarǎ în continuare obișnuit & alert

iar eu o urmǎresc paranoic de dupǎ perdele

ca o camerǎ ascunsǎ montatǎ de fricǎ

care nu înregistrează nimic


felicia crede că e o coincidență și nu e

că am călcat concomitent pe poteca plinǎ de bǎlǎrii

care duce ori la pierzanie ori spre un sine autentic

dar uite că uneori jucăm murdar relația asta

ca o partidă pertinentă de UNO la care e probabil

să ne dăm cărți de umflat până ne ruinǎm reciproc

înainte de-a fi citit regulamentul


imaginea nepǎtatǎ pe care mi-am construit-o din rușine

fiindcă am pierdut ce conta mai mult

când m-am pierdut pe mine

începe sǎ se prǎbuşeascǎ precum un clișeu

și-mi caut un tricou negru care merge luat necălcat

ca sǎ ies la un date cu felicia și cu tot ce mă doare insuportabil


abia aștept să o ascult cum râde

și sǎ tac necontenit cu neruşinare

în timp ce clipesc “mulțumesc” cu un ochi

şi “te iubesc” cu celǎlalt.