simțeam că te vei întoarce, nu există altă cale,
o cunosc, îi place să se răcorească-n zăpada albă și moale,

jur cu mâna pe inimă, la lună nouă ești singurul meu iubit,
o văd în buzele tale-ascuțite ca săbiile fantezie,
în ele mă ai dulce ca sângele,

de ce s-așteptăm să ne crească brațe de cactus,
s-așteptăm următoarele flori să-nflorească,
să tăiem fructele spinoase, pulpa roșie, suculentă,
nu vom aștepta să-nceapă polenizarea,
ziua este făcută pentru fermieri, nu-ndrăgostiți,
scrii strălucitor, scrii că vrei să-mi săruți fotografia,
dar ce este o fotografie? iubirea mea, ce? dacă nu doar hârtie,
mai bine să-nflorim în mai puțin de douăzeci și patru de ore,
să le facem pe toate, toate florile de saguaro, să moară de gelozie și invidie,
cu ciudă
să ucidem deșertul,

voi veni noaptea, deghizată într-un liliac mexican,
din noapte să zidim raiul nostru
iar luna nouă un fulg de nea cum cade lin în ochii tăi
măslinii

(deși odată am iubit și-un bărbat cu ochi de lup)