de ce n-aș recunoaște mersul pe sârmă
instabilitatea aceea înspăimântătoare
când toți te privesc li se strânge inima
și nu pot decât să exclame să aclame în timp ce tu
ești între a fi și a nu fi deasupra existenței
mergi tremurat dezechilibrat ținându-te
de un reper imaginar la care te rogi
închizi ochii în semn de protest pentru nesiguranță
te clatini din toată iubirea pe care o porți
dar se surpă ca orice clădire făcută la tinerețe din puțin
înaintezi totuși din teama de a nu fi zdrobit din priviri
acele semne pământene de care nici manole nu avea nevoie
aerul se face mic în nările privitorilor
leșină unele speranțe de viață se produc ambuteiaje
unele nedumeriri se ridică în picioare protestează
mergi încet incert somnambulesc interjecțiile te susțin
mai e puțin până la finiș deasupra unui gol imens
nu te pierde tocmai acum uite cineva îți aruncă un zâmbet
e simplu urcă-te pe el și te va duce
în paradisul de nisip vei găsi cuvântul
de susținere oarbă