mă întâlnesc după multă vreme cu ființa iubită.

pacea adâncă guvernează planetele, soarele răsare la 7.50

și apune la 16.57 premize că anul ăsta va fi unul mai

bun ca anul trecut, deși au murit până acum foarte mulți

oameni celebri.

sau poate cu siguranță tot atâția mor la fiecare început de an

numai că de data asta, îmbătrânind, am înmagazinat eu

mai multă cultură, am strâns mai multe repere onomastice

și automat mi se pare mie că s-ar fi produs un anumit

dezechilibru.

nici vorbă.

anotimpul meu preferat este un etern tropicarium gol, în

care suflă vântul, iar în loc de tablouri, pereții sunt tapetați

cu oglinzi în ramele cărora vietățile se înghesuie să încapă,

umeri, ghionturi, piedici și, când e cazul, câte un capîngură.

ieșirea mea în lume se poate produce numai în anii bisecți și se

anunță din timp, la eclipse.

iau monociclul și mă văd cu ființa iubită, deși,

mapamondul din interiorul oglinzilor s-a obișnuit să mă vadă

de unul singur.