plin

până la refuz,
ca o mamă surogat,
încearcă să găsească linia orizontului,
fără speranță,

ce poți să-i spui mamei care-și dă pruncul unor părinți visători,
ce poți să-i spui mamei care alege să rămână cu un gol în burtă pentru tot restul vieții
și morții,
- nu de foame, sau gloanțe,
nici măcar lăsat de un pumn,

acest plin pănâ la refuz?

ce poți să-i spui unei iubite
când iubitul dispare de viu, îl înghite apa sau cerul, sau
o alta-l înghite ca o mlaștină,
îl atrage ca un magnet în inima-i găurită de sîmburi
de cireși,
chiar dacă copacul a fost tăiat, demult,
îl mai vezi înflorit, la colțul casei,
iar vidul din inima aerului, ca o floare de saguaro, îl mistuie, îl molfăie între fălci,

insecta invizibilă, știe să atace în cele 24 de ore,
un artist, care abia așteaptă scena să se elibereze, să cuprindă locul disperârii,
să-l învăluie cu talentu-i,

iubirea mereu se va naște, numai, se va naște pentru iubitul din vid,
și mereu se va lupta pentru moartea iubitului
din nevid
acest delir, al golului din tavan, mă face să te vreau mai mult,


își trece ușor dejetele grasse pe umbra din odaia îngropată-n șiroaie de ploaie, curg
pe geamuri prăfuite,

praful, cu dexteritate intră-n sticlă, în pereți,
zgârâie oglinzi,
lacrimi,
îți intră-n vis (nu te mai îndoiești de importanța prafului,
lipiciul dintre a fi și a nu fi, și totuși, a fi,
amprente de grăsime pe mobilă,
o lacrimă în batista rămasă pe dulap,
foșnetul unui ziar, îl va stârni la fel de bine ca atunci când îți citeai ziarul liniștit într-un fotoliu,
lângă un pachet de țigări)

visam, urme pe nisip umplute cu raze de soare,

până la refuz, păstrez un spațiu în mine, ca o femeie disperată de-a rămâne însărcinată,

nu-mi spune numele, adresele unde ai trăit, când te-ai născut, ai murit, și dacă l-ai iubit pe moțart,
în sfârșit, am să te cunosc, n-o să mai fiu singură, fără un răspuns,

vin-o,
adu-ți absența, ca un vânt înăbușit de presiunea unei oale cu aburi,
adu-ți umbrele din prima privire,
din primul sărut,
din prima atingere,
voi concepe acest vid ca Dumnezeu,
voi concepe un copil genial,
să te moștenească și-n zâmbet,
și-n ochi,
și-n ecou

și-n pași

iubire, ai spus: - e frumos afară, sunt 17 grade,
imediat mi-am adus aminte de cele 17 clipe ale unei primăveri de
știrliț, -
străinul care trăiește-n mine, și
așteaptă sfârșitul războiului ca să-și vadă soția din întâmplare într-o cafenea, cu un alt iubit, pianist,

iar în luna mai tot ce sa-ntâmplat vreodată: cireșii înfloresc din nou,


*singura greșală pe care a făcut-o Dumnezeu, este că a great omul din vid, nu din maimuță,
iar după ce la creat, ia spus:
- și lăsați-l
să aibă stăpânire peste peștii mării și
peste păsările cerului și peste vite,și peste tot pământul și peste toată lumea,
peste târâtoare și cei care se târăsc,

Dumnezeu a creat omul după imaginea sa,-
vidul
acest plin, până la refuz