(scrisă în A.T.I. cu perfuzie de sânge și mască de oxigen)

Totul se desparte în două
când te naști
și totul pare
o minune
de fapt e propriul centru
ce-l îmbraci
cu gânduri emoții și fluturi din stomac

Treptat timpul tras de soare
te înspăimântă
mâncarea apa câte un sărut
întotdeauna te încântă
dar când te uiti la tine
atent
nimic nu mai este atât de
coerent
și totul încă rămâne o minune

Te lovesti de lucruri și zici au! sau nu
și atunci scoți doar un oftat
sunt zile când mărești pasul fizic
sau doar în gând
orice este posibil în minune

Când închizi ochii nu faci
diferența
dintre afară și sine
un zâmbet strâmb îți stă alături
atât în durere
cât și în dor

Te uiți din nou la tine
și nu te mai vezi
o spaimă pitită
te sugrumă
ieși noaptea pe străzi și
îți dorești
o ploaie deasă să curgă
din lună

Și când tușești acasă
sau la doctor
copilăria este prima
care iese
copilul ce ai fost
iți reamintește
Băh! totul totul este o minune!

Atunci tăcerea
se strâmbă și ea.