Plânsul bărbatului 8.07.2020

Un bărbat plânge adesea când copil fiind se rănește,
Crescând, plânge uneori când iubita îl părăsește,
Și poate câteodată când o șansă din vina lui e ratată;
Mai apoi plânsul vine mai greoi căci e o duritate,
Măsurată în cuvinte și fapte și poate uneori și în șoapte,
Printre dinți murmurate și hotarât in barbă scuipate.
Adult, bărbatul nu plânge decât arar, temător, și,
Poate uneori, o lacrimă curge din ochiul veghetor și clar
Când mângâie capul copiilor ce dorm – sau se duce
Spre Styx unul din dragii sufletului său,
Deschis și ascuns totodată,
Căci în plină bărbăție afară de lacrima lină, el,
Nu poate da decât picuri amari de îngheț
Din pleoapa închisă când spre Tartar trimite vrășmașii –
Și poate mai e o vreme ce nu e pricină niciodată,
Când din prea multă blândețe lacrima lină udă
Pielea întinsă sub mâna ce tovarășa-și ocrotește.
.........................................................................................................
În toamna senină, ochii aurii veghează a lumii lumină...