spunea o babă cu evantai că la sfârșit vom ieși mai puternici și

mult mai frumoși, ca podul de pe râu în jos, noi, oamenii,

FRUMOȘI, raportori oficiali de note interminabile privind

necesitatea reutilizării consumabilelor prin reîncărcarea

lor cu spută și cu fiere, cu conifere trase în plumb, cu păsări

care aduc noaptea peste gând, cu gingleuri de office pe heliu,

toate și altele miliarde generate în nopți pe rateu sexual

sau pe vin dătător de migrenă, reutilizat din găleata pentru

degustare aduse toate la zi pentru a cadra cu varianta nouă de

epiteliu precum un corset al mușchilor noștri altădată

liberi și arțăgoși precum caii de la letea evaporați din peliculă,

fentă și băț prin gard la kodacolor, patrimoniu de voință

ulterior dispărut din cartea roșie a speciilor, într-o noapte de sânziene

numai și numai pentru un zâmbet, pentru o pleoapă lăsată,

pentru o buză demnă, necusută pe interior cum se mai întâmplă

după un exces orgiastic cu botox

privesc omul și îi spun hai sictir, evident că s-a stins o lumânare

în univers când ai deschis tu ușa să îl arestezi pe vecinul care

chinuia femei, montând în loop noul saw, cum altfel dacă nu așa,

să mori tu, zău, că o fată tânără și frumoasă găsită pe plajă fără

suflare nu putea purta decât tricou alb și chiloței asta în timp ce bela

lugosi, se știe, a fost cel mai bun actor din toate timpurile

care l-a interpretat pe dracula, un personaj care nu bea vin,

după cum zicea și iliescu că mălăele ar fi fost cel mai mare caricaturist

dintre actori, hai sictir omule care dăruiești cu generozitate mucegai, sictir,

hai de la mine: omul care nu mănâncă omletă și care nu poartă

niciodată pantofi cu șiret, vai sictir, vai