- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Călăuzind spre moarte a vieții stinsă rază,
Adulmecând o urmă spre alte lumi mai noi,
Și alungând din aștrii ce noaptea-mi stau de pază
Mă scutur de ruine, de ceață, de noroi.

Ruina vieții mele în care-am plâns amarul
S-a dărâmat învinsă de mii de suferinți,
Pe alba-i tencuială se decojește varul,
Iar soarele-o usucă cu razele-i fierbinți.

Prin ceața vieții mele, trec duhuri rele noaptea,
Un stol de răpitoare în viața mea se-așează,
Prin ploaia dimprejuru-mi nu văd nimic, doar moartea
Și-o umbră din trecutu-mi ce mă înfricoșează.

Noroiul vieții mele îngroapă în țărână
Întreaga mea iubire, cu ochi albaștri, mari;
Privind în ei văd marea, văd viața mea bătrână
Și-o undă de tristețe pe-ai dragostei vlăstari.

Mă scutur de ruine, de ceață, de noroi,
Și alungând din aștrii ce noaptea-mi stau de pază,
Adulmec Paradisul, lumina, lumi mai noi
Călăuzind spre moarte a vieții stinsă rază.