intri în sala tronului, unde, în ultima zi a domniei sale

regele se juca cu rățuștele de plastic, dându-le nume

de plante aromatice care îi aminteau de câmpiile

din leicester, unde auzise pentru prima oară lily of the

valley cântat de o fată bălaie urmez fiece deal

regatu-mi pe un cal dar zi de zi mă-nchid, șarpe-meu

de nil, mai suge-mi din delir și mă scapă de blestem

lasă-mă-n pustiu pentru că dacă nu îți pot înfățișa un îndrăgostit,

atunci lasă-mă să îți arăt un ticălos, cu o curbură

a coloanei vertebrale la 70 de grade, decât scolioză și hârtie,

nu și scifoză și vâzându-te, cu o dicție perfectă poete,

prozatorule sau ce pe pustii oi fi tu cu cocoloașe de hârtie în ciocul

pantofilor spune-le să taie căpățânile fetei care îmi amintește rău

de ana înainte de a pleca de pe heathrow și a poetului cu fixație

pe albastru care m-a pictat urât și strâmb, numai ca să se răzbune

pe succesul meu la femei și ia-ți o bere și vars-o pentru pomenirea

secetei și spre eterna tăvăleală a rățuștelor sharon, melinda și phyllis,

cine ne vede o să zică ca am făcut pe noi cum numai doi prieteni,

gemenii golului, cum ni se mai spunea ole, ole, ole pot face

și pe urmă să continue să stea totuși nestingheriți la o bârfă mică

cu public de cauciuc, viața e, vezi tu, viața e frumoasă ca

o cariatidă fără cap, pe care încerci să o reconstitui în toată

splendoarea ei după nori, și după păsări, și după zborul 609

doar dus ca să îți amintești că o cunoscuseși înainte de a fi

zidită în piatră, ana bursiera căreia îi promisesem că o îmbrac

în diamante iar ea a plecat după manole care nu i-a promis

nimic dar a îmbrăcat-o totuși în beton, vezi tu, viața e frumoasă

ca femeia mai ales atunci când îți amintești că nu lucrurile

de valoare te justifică, ci în special conexiunile pe care le faci

când, aparent, nu faci nimic de valoare.

și atunci un fior rece i-a trecut regelui pe coloana vertebrală cu

o deformare laterală, dar deloc ghebos, văzându-și sfârșitul,

auzindu-și renumele pocit și scandat de mii de voci, de milioane de

plămâni, copiii copiilor anei care i se revendicau, papa papa

suntem fiii și fiicele tale din lumea a treia de după soare de și-a

dorit să se termine. orfanul preamărește lipsa, nu și individul,

vă las orfani prin mesageri de peste șapte mări trimiși vestind

că regele secării și-a pierdut tronul în zori, războaie

vor tot fi, chiar și pace într-o zi, spuneți-i anei asta, spuneți-i