o iubire e doar o haină, îți rămîne mică sau se rupe
în timp ce cuvîntul e ca pielea, un strat subțire care te îmbracă
și care, în mod paradoxal, te ține înăuntru, să asculți ecoul lui în tine
și abia apoi să poți arăta cine ești tu înlăuntrul cuvîntului
înlăuntrul pielii pînă înțelegi că ești o ceapă imensă
cu multe straturi de piele în care venele îți bat ca niște clopote anunțînd venirea extratereștrilor

dar nu îți pasă, cuvînt peste cuvînt peste cuvînt și împreună pielea ta
e o platoșă care te apără, pielea ta devine antiatomică și stai în interiorul cuvintelor
și te consideri norocos fiindcă în tine strălucește un foc ciudat
care îți face uneori pielea să bată spre roz
și mai lasă dracului dragostea, că ai văzut că se repetă. cuvântul are putere,
dacă vrei să trăiești această lume complicată.

mai lasă și moartea, gîndește-te la ea ca la o profeție, cuvîntul e un strat subțire de piele
dar cuvintele te pot proteja de cuțit, fie că e ascuțit pe turla bisericii
sau pe o lenjerie de femeie.