Mi-aș dori ca viața mea,
Așa cum am scris-o, să fie citită
Cum a fost în zilele în care-am trăit-o.

Să nu fie redesenată din închipuiri
Izvorâte din naștere precum a unui sfânt ori
A unui drept ce devin un sine prin re-rostuiri.

Aș vrea ca, privit ca obiect și eveniment,
Aproape imperceptibil printre atâtea altele
Să mă renasc, să mă fragmentez, să mă repet,
Să mă simulez, să visez, să mă dedubleze
Și, în final, să dispar fără ca despre
Ceea ce mi s-a întâmplat să poată
Sărac, bogat, soldat, împărat
Oricine a povesti vreodată
Altfel despre viața mea.

Și să spună cum că cum să și cum că
A fi ce nu voi mai fi, deși îmi rămâne deplin,
Mă preface într-un alt nesfârșit în care aș fi rămas...

Visez ca tot ce am scris
Să nu frunzărească-n cuvânt.

Ci, de-a lungul timpului,
Să îmi rămână veșnic umbră.

Bătaie de armă, strategie de luptă şi rană,
Cicatrice şi vestigiu pe care, ca întâlnire
Întâmplătoare, altundeva, altcândva,
Repetabil, un altcineva, ca pe aripi
Să mă poarte și să mă desfășoare
În largi, înalte valuri pe mare.