Sunt pre-amiezi
neobișnuite, mult așteptate
când soarele cu mine aleargă
pe cer eu
cu ochii,
în cheia sol el,
zglobiu
în pieptul meu
lumină așterne
până la orele 12-13
de ascendent estival
pe lângă o zodie cornută
mare de primăvară — taur cerb,
ren, elan, caribu

Sunt (prea) amiezi
când îmi șoptesc ceasul
amintirii că
mama abia m-a născut, la poarta deltei
unui fluviu străvechi, Oceanos-Istru,
un ceas mai oriental, către Indochina

Îmi vorbesc începuturile
vrute-nevrute,
dureri uitate, renasc ele
fără să le dau dreptul

Ca în joacă sar
din pământul
abia atins de bocanci
de la ușă-n traseul obișnuit

Sunt după-amiezi când sunt furat
de-o magie a cititului-scrisului,
iertarea neiertărilor mele
grabnic ia în primire orice text
literar, de parcă n-am început
nici astăzi să accept, dar înclin
să mă deosebesc mereu de cel care am
fost până ieri