și să spun ca micul prinț aceasta nu e o pălărie
e o poezie care a înghițit un elefant
pentru că poezia e ca spălatul de vase
după ce le clătești îți poți vedea sufletul în ele

nu știu ce faceți voi, eu seara omor stele
de fapt nu fac decît să le privesc și cad singure
și am ochi mici, îmi închipui ce dezastru poți face tu cu ochii tăi
sau cum le aprinzi cu bricheta

e ziua aia cînd cerul e la menopauză
are frisoane și eu
mă rup în călduri

mi-aș face un tatuaj cu tine, mi-aș pune o cruciuliță în ureche
și aș da block la întreaga omenire
să pot vorbi doar cu tine
ți-aș cumpăra ceva foarte mic să-l porți la gît
ceva să nici nu simți că există
ca mine

să te întrebi ca în restaurant cînd plătești tu
cu menu-l din piele de vită în mînă
oare ce vreau
și buzele tale inconștiente
îmi pronunță numele

și îți privești unghiile și mă vezi în ele
ca în retrovizoarele pe care scrie că obiectele din oglindă
sunt mai aproape de cît crezi

și dacă ai o durere în talpă a spus deja nichita
că e sărutul meu
și dacă mai ai altă durere
e tot sărutul meu
și dacă se ia lumina în tot universul
ai o lampă de veghe, sufletul meu

aș vrea să te rog să aprinzi din cînd în cînd o lumînare
în bucătăria ta, fără un motiv anume
dar să simt ca și acum, că ard în ea