CU mine zarea se pierde prin oraș, un ochi și-l întinde pe stradă, ochiul celei de care mă voi îndrăgosti mai întâi. Un cânt îmi poartă înfrigurarea. Copacii au ascuns noaptea și strigătul ierbii a inundat pământul. Am fost freamăt, văzut doar de turnul dintre zodii. Îmi aduc aminte doar ce-am uitat.

Plec in lume, călător pierdut de nume.

Dacă aș sta, pentru cine să tac? Nimic nu schițează niciun îndemn. Prin aducerea la lumină pierdem totdeauna ceva dintr-o minune posibilă.

Pe un meridian paralel cu uitarea vine pustiul de gânduri și culori. Și mă minunez: văd un suflet gonind către altul cu speranța că poate se va găsi pe sine însuși. La răsărit galopează caii prezentului. O să sap o floare în carnea nopții. O floare ca o binemeritată împăcare pentru ploile amintirii.
Mi s-au urcat grădinile-n priviri.