Ropot chel de boabe goale care pică susurând
Înflorind rochii de iele peste câmpuri fluturând,
Pedalând din aripi trece... Biciclete, motocicluri...
Risipindu-se în verb. Rădăcini din alte timpuri.

Ca și umbra lor târâtă de prin ceașca de cafea
Își dezbracă cerul haina sclipitorilor din stea,
Iar în trupul iască unde pun amprenta ca pe rob
Își doresc s-așeze zarea regelui nebun și orb.

Nici potop, nici Eshaton, nici măcar un Babel turn
Nu le pot descrie zborul căruia fidel rămân.
Miezul inimilor care se zdrobesc în depărtări
Încolțesc mirare frustă, muguri din însingurări...

Ah!... Te las să înfierezi mușcând carnea florilor
Ca un vulg pușcăriaș furând taina nopților!