„Simțeam pe sub tălpi gâdilături scurte și mă întrebam:
Sunt diavoli sau viermi, ori rădăcini care caută apă?
Ceea ce știam era numai sentimentul că prin acel adânc
Cineva umblă când nimeni nimic de la nimeni n-așteaptă.

Deși cerul se întinsese ca o perdea acoperind ferestre
Și lăsa ici-colo stele să sclipească ca niște priviri,
Simțeam că sunt singur și că nimeni nu-mi este
Alături când sufăr și plâng și mă rog sub epitrahil.

Diavolii plecaseră la sinodul îngerilor cu suflet de fier.
Să ispitească vedeniile, eu le simțeam umbra sub tălpi.
Luna aluneca peste pustiu ca peste marea din cer,
Gânduri îmi cercetau nisipurile ca niște ciclopi.”

Abia atunci se sprijini în piatra din capul unghiului
Cu mâna stângă iar în dreapta cu tot universul
I se părea cum pe sub pământ vin îngerii gândului
Ca pe o cârpă veche să-l rupă și să îi sfâșie versul.

Sfântul Antonie aștepta în pustiu ispita diavolilor,
Chiar dacă știa că sunt spirite și fac ascultare de cer.
De fiece dată când veneau să-l muncească tulburător
Pe sub tălpi i se frământa ca nou pământul de ieri.