Drumuri duc și aduc din spate înainte și invers
Umbre de forme ce-și doresc să rămână-n lumină.

Să prefațeze prefețele cu care își împodobesc privirea.

De-a lungul lor plec spre a reveni din îndepărtare.

De-a latul, însă, mă regăsesc prin stele înfiripate în ființe de îngeri
Adăugându-mi, astfel, nuanțe strâmbate de întâmpinarea prezenței.

Parcurgându-le, între vis și chemare, între aproape și departe,
Calc prin sufletul lor singur ca adâncul în propriul interior.

Pe asfalt, trupul mort al îngerului, călcat de mașini, când revin,
Doarme anonim în același fel în care în cer este liber.

Asemenea orizontului ce mi se întinde în ochii rostogolindu-și
Ca pe cale constelații, sori, zile, nopți și alte goluri întregi
Pe care visează să le cuprindă în deschiderea pleoapei,
Cuprins de trecere, mă închipui îngurgitând stele.