Am intrat ieri, după-amiază, în spațiul în care tocmai a râs și,
când am deschis ochii,
într-un balon colorat de săpun,
se făcea că ea, sprijinită în perne care sclipeau, butona telefonul.

Eu mă făceam foarte înalt și subțire,
doar gând. Și gândul acela că Soarele trage spre el roată planetele uluite de această irezistibilă absență continuă, a făcut mâna să se întindă, ușor întoarsă spre sine trăgând.
Și atunci halatul ei se aprindea, atât de mișto, încât mă durea vena gâtului ei când o atingea. Pulsa ca o mică stea, ca un sărut desfăcut pe ochiul cuiva.

Mă tem foarte mult pentru mine zilele astea - mi-a spus-o ridicând ochii, când am trecut mai departe, spre ușă, să o deschid să ne lovească lumina Lunii.

Pentru că, sprijinit în iubire, văd prin ea, numai gând, cum adoră că sunt,
a mai spus el
sau poate că ea.